În ansamblul economiei naţionale, turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. Pe lângă aportul semnificativ la crearea PIB, turismul are şi o contribuţie aparte la realizarea valorii adăugate și la creșterea calității vieţii.
Pandemia COVID-19 reprezintă un şoc major pentru economia globală, dar şi pentru economia naţională. În acest context, industria turistică, structurile de cazare, structurile de alimentaţie, agenţiile de turism, este printre cele mai afectate ramuri ale economiei naţionale.
Acest lucru a fost cauzat de restricţiile impuse de Guvernul României în timpul stării de urgenţă şi în timpul stării de alertă. Ordonanța de urgență a Guvernului 224/2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1330, Partea I, din data de 31 decembrie 2020.
Ajutorul de la stat pentru industria HoReCa se va acorda beneficiarilor sub forma unor granturi care vor acoperi 20% din pierderea din cifra de afaceri sau din rulaj, în cazul agențiilor de turism, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor anumitor coduri CAEN HoReCa, suferită în anul 2020, comparativ cu anul 2019.
Firmele eligibile pentru accesarea granturilor HoReCa
- beneficiarii prezentei scheme sunt agenţii de turism care dețin licențe de turism valabile cel puțin de la data de 01.01.2019 și la data acordării ajutorului de stat, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 7911, 7912, 7990, structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare care dețin certificate de clasificare valabile cel puțin de la data de 01.01.2019 și la data acordării ajutorului de stat, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5510, 5520, 5530, 5590, structuri de alimentaţie, care desfăşoară activităţi conform codurilor CAEN 5610, 5621, 5629, 5630, care sunt înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României
- beneficiari de ajutor de stat – structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri de alimentaţie, înregistrate în scopuri fiscale pe teritoriul României şi agenţii de turism licenţiate, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei scheme, deținute de întreprinderi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, sau în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.
Bugetul schemei de ajutor pentru accesarea granturilor HoReCa
Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în vederea acoperirii parțiale în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfășurarea activităților aferente codurilor CAEN enumerate la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro la nivel de întreprindere unică. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, și anume înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.
Prin schema de ajutor de stat se acordă ajutoare de stat unui număr estimat de 73.211 de beneficiari, dintre care 15.168 structuri de cazare, 52.583 structuri de alimentație și 5.460 agenții de turism.
Baza de calcul a ajutorului reprezintă:
a) pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferența dintre cifra de afaceri obținută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020 și cifra de afaceri obținută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019.
b) pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agențiile de turism în conformitate cu dispozițiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, diferența dintre valoarea totală a prestărilor de serviciii turistice efectuate, inclusiv marja, aferentă anului 2020 și valoarea totală a prestărilor de servicii turistice, inclusiv marja aferentă anului 2019.
c) pentru beneficiarii care țin evidența în partidă simplă, în conformitate cu dispozițiile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, diferența dintre încasările obținute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020 și încasările obținute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019.
COMPLETATI FORMULARUL PENTRU A SOLICITA
CONSULTANTA PE ACEST PROGRAM
Scopul schemei de ajutor pentru accesarea granturilor HoReCa
Scopul măsurilor de sprijin pentru industria Horeca este să asigure continuitatea activității operatorilor economici din sectorul turistic (structuri de cazare, structuri de alimentație, agenții de turism), grav afectați de impactul economic al epidemiei de coronavirus prin îmbunătățirea accesului la lichidități, pentru a-i ajuta să își continue activitatea și să păstreze locurile de muncă.
Prezenta schema de ajutor de stat stimulează supraviețuirea și relansarea acestui sector prin:
- salvarea de la faliment a unui număr important de actori economici din sector și salvarea locurilor de muncă generate de aceștia. Intrarea acestora în faliment ar genera un efect de domino economic ce ar avea grave implicații economice la nivel național;
- stimularea întreprinderilor din acest sector să mențină activitatea pentru o perioadă de minim 6 luni.
Situația pierderilor din HoReCa 2020
Analizând datele ANAF privind cifra de afaceri pe primul semestru 2020, comparativ cu primul semestru 2019, Ministerul Economiei a constatat următoarele:
- În privința structurilor de cazare, s-a constatat o reducere a cifrei de afaceri cu 36,8%. Cei mai afectați au fost marii contribuabili (-64,8%), urmați de contribuabilii mijlocii (-48,4%) și de cei mici (-36,8%);
- În privința structurilor de alimentație, s-a constatat o reducere a cifrei de afaceri cu 33,5%. Cei mai afectați au fost contribuabilii mijlocii (-40,5%), urmați de contribuabilii mici (-32,2%) și de cei mari (-27,8%);
În privința agențiilor de turism, s-a constatat o reducere a cifrei de afaceri cu 60,5%. Cei mai afectați au fost contribuabilii mari (-71,4%), urmați de cei mijlocii (62,8%) și de cei mici (51,6%).
În proiectul său de OUG, Ministerul Economiei a anticipat că, probabil, vor urma noi măsuri restrictive împotriva firmelor HoReCa.
Calendar schemă HoReCa 2021
- Durata schemei – prezenta schemă de ajutor de stat se derulează până la 30 iunie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 31 decembrie 2021, în limita creditului bugetar
- Semnarea contractului de finanțare cu beneficiarul în cadrul schemei se va face până cel târziu la data de 30 iunie 2021, iar plata sumelor în 30 de zile, de la semnarea contractului de finanțare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2021.
COMPLETATI FORMULARUL PENTRU A SOLICITA
CONSULTANTA PE ACEST PROGRAM
Vă urăm mult succes pentru accesarea acestui program!