Oportunitate de finantare pentru femei: Femeia Manager

0
543

Oportunitate de finantare pentru femei: Femeia Manager

Procedura de implementare a Programului național multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM

 

Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea şi sprijinirea înființării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate și conduse de către femei, îmbunătățirea performanțelor economice ale acestora, realizarea unei creșteri economice inteligente, sustenabile și incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare și pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi ale prejudecăţilor existente încă la nivel local.

Bugetul estimat pentru perioada 2022-2027 este de 1.000.000.000 lei, iar bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2022, aprobat prin Legea nr. 317/2021  de aprobare a bugetului de stat pe anul 2022 este de 157.624.000 lei.

  • Prin implementarea Programului în perioada 2022-2027 se estimează acordarea de ajutor de minimis unui număr de 5.000 de beneficiare.Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului:
  • Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;Pentru aplicanții care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului:
  • Alocație Financiară Nerambursabilă (AFN) – maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societățile neplătitoare) aferente proiectului;

Pot beneficia de prevederile Programului societățile (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii)

    Cheltuieli eligibile:

    1. Echipamente tehnologice, cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard, automatelor muzicale. Prin echipamente tehnologice, conform grilei de punctaj, se înțeleg toate activele corporale din categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, cu excepția celor specificate de prezenta procedură de implementare.
      • În categoria echipamentelor tehnologice eligibile sunt asimilate și activele corporale din categoria mijloacelor fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice.
      • Achiziția de sisteme, instalații și echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și de vehicule 100% electrice, e considerată că întrunește criteriul de punctaj aferent dezvoltării durabile în cazul în care totalul cheltuielilor eligibile din această categorie este de minimum 5% din valoarea AFN.
      • Exemple de echipamente, respectiv sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare, precum și vehicule 100% electrice sunt: autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, trotinete, 100% electrice precum și stațiile de încărcare aferente acestora, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și / sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, stații sortare – reciclare deșeuri, etc.
      • Energie din surse regenerabile sau „energie regenerabilă” înseamnă Energie din surse regenerabile nefosile, respectiv energie eoliană, solară (solară termică și solară fotovoltaică) și geotermală, energie ambientală, energia valurilor, energie hidroelectrică, biomasă, gaz de depozit, gaz provenit din instalațiile de epurare a apelor uzate și biogaz;
      • Nu sunt asimilate echipamentelor tehnologice mijloacele de transport explicitate conform art. 4.3.1 lit. c) sau subansamble pentru aceste mijloace de transport, cu excepția vehiculelor 100% electrice, și nici cheltuielile menționate la art.4.3.1 lit. f.)
      • Pentru activitățile aferente codurilor CAEN Rev 2 6201, 6202, 6203, 6209, 6311, 6312, 6910, 6920, 7111, 7112, 7410 fac parte din categoria echipamentelor tehnologice, încadrate în categoria mijloacelor fixe descrise în grupele 2.1, 2.2. și 2.3. din H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, echipamentele hardware care excedează valorii minime a pachetului digital obligatoriu.
    2. Achiziționarea de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț. Valoarea activului ce urmează a fi achiziționat în cadrul Programului se va face pe baza unei evaluări a unui expert evaluator ANEVAR, cu excepția spațiilor mobile de lucru/ producție / prestări servicii / comerț.

    (2) Activele din cadrul acestei categorii nu trebuie să aibă destinație locativă atât la momentul achiziției, cât și pe toată durata de implementare a Programului.

    (3) În categoria spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț sunt incluse și corturile pentru organizare evenimente și baloanele presostatice. Pentru spații mobile de lucru / producție / prestări servicii / comerț nu este necesar raport ANEVAR.

    3. (1) Mijloace de transport, altele decât cele prevăzute la art. 4.3.1, lit. a), alin. (4): autoturisme, autobuze, microbuze, biciclete, mopede, motociclete, kart-uri, UTV-uri, ATV-uri, rulote cu sau fără motor, remorci și semiremorci, platforme, izoterme și frigorifice, doc plutitor, șalupe maritime pentru călători, ambarcațiuni de agrement, aparate de zbor, autoutilitare și autovehicule cu destinație specială, cu excepția tuturor vehiculelor simbol G, conform Ordinului MLPTL 211/2003 cu modificările și completările ulterioare. Vehiculele 100% electrice vor fi asimilate echipamentelor prevăzute la 4.3.1 lit. a). Nu se finanțează vehiculele de transport rutier de mărfuri în contul terților sau contra cost, solicitate de întreprinderile care efectuează transport rutier de mărfuri.

    (2) Pentru activitățile de rent-a-car, școli de șoferi și pilotaj și transporturi cu taxi-uri nu sunt limitate valoarea maximă și numărul de autoturisme achiziționate.

    (3) Cu excepția activităților prevăzute la alin. (2), autoturismele sunt eligibile pentru toate activitățile din cadrul Programului în valoare eligibilă de maximum 50.000 lei (cu excepția celor 100% electrice) și maximum 1 autoturism / beneficiar.

    (4) În cazul în care întreprinderea beneficiară de ajutor de minimis, pe lângă activitatea eligibilă pentru care solicită ajutor în cadrul schemei de minimis, desfășoară și activități de transport de mărfuri în contul terților sau contra cost, aceasta nu poate utiliza ajutorul de minimis pentru achiziționarea de mijloace de transport marfă decât dacă se asigură, prin separarea activităților sau o distincție clară între costuri, că activitatea exclusă din domeniul de aplicare al schemei nu beneficiază de ajutoare de minimis;

    4. Achiziționarea de mobilier, aparatură birotică și sisteme de protecție a valorilor umane și materiale, conform grupei nr. 3 din HG 2139/2004;

    5. (1) Salariile, utilitățile (energie electrică, apă, gaze, salubritate, abonament telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spații de lucru, spații de producție sau spații pentru prestări servicii și comerț;

    (2) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea unui singur loc de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 30.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită de documentele care să ateste crearea a minimum 1 loc de muncă;

    (3) Pentru aplicanții, care își asumă crearea și menținerea a două locuri de muncă prin intermediul Programului, valoarea acestor cheltuieli (salarii, utilități, servicii de contabilitate și chirii) reprezintă o sumă forfetară de maximum 60.000 lei din valoarea cheltuielilor eligibile aprobate în urma verificării cererii de finanțare, respectiv din suma cheltuielilor aprobate la decont. Decontarea se face în baza cererii beneficiarului însoțită  de documentele care să ateste crearea a minimum 2 locuri de muncă;

    6.(1) Pachet digital (voucher de digitalizare), care poate să conțină una sau mai multe din următoarele cheltuieli eligibile: site de prezentare a activității, magazin on-line, cheltuieli înregistrare domeniu fără hosting, cheltuieli de promovare a site-ului / magazinului on-line, soft/softuri necesar/necesare desfășurării activității, semnătură electronică, echipamente IT, tehnică de calcul tip PC, unitate centrală, server, monitor, imprimantă /copiator /multifuncțională, inclusiv sisteme portabile, licențe necesare desfășurării activității, telefoane smart, tablete.

    (2) Pachetul digital (voucherul de digitalizare) reprezintă cheltuială obligatorie în cadrul Programului sub sancțiunea respingerii la finanțare și este în valoare minimă de 25.000 lei din totalul cheltuielilor eligibile.

    (3) Cheltuiala cu semnătura electronică este eligibilă și înainte de semnarea acordului de finanțare.

    7.Cursuri intensive de dezvoltare a abilităților antreprenoriale desfășurate în România sau în altă țară membră a Uniunii Europene – pentru asociatul/ acționarul/ administratorul/ angajații societății aplicante, în valoare eligibilă de maximum 5.000 lei/persoană;

    8.Taxa pe valoarea adăugată (TVA) nedeductibilă pentru aplicanții neplătitori de TVA conform Codului Fiscal;

    9.Consultanță pentru întocmirea documentației în vederea obținerii finanțării în cadrul prezentului Program și pentru implementarea proiectului, în valoare eligibilă de maximum 10.000 lei; Această activitate poate fi efectuată înainte de semnarea acordului de finanțare. Furnizorii de servicii de consultanță eligibili în cadrul Programului pot fi numai organizații furnizoare de consultanță care au dreptul legal de a desfășura acest tip de activitate, respectiv au activitatea de consultanță în statut sau sunt întreprinderi care au ca activitate autorizată a fi desfășurată una dintre activitățile incluse în cod CAEN-Rev2 diviziunea 70. Societățile care furnizează servicii de consultanță în cadrul Programului nu pot avea calitatea de furnizori pentru alte cheltuieli eligibile în cadrul programului.

    10. Două plăcuțe informative obligatorii, sub sancțiunea neacordării AFN, în valoare de minim 10 lei, dar nu mai mult de 500 de lei din valoarea cheltuielilor eligibile, care vor fi plasate astfel:

    • una în interiorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepție, secretariat, loc de așteptare etc);
    • una în exteriorul spațiului de la locația de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienți, pe lângă spațiul unde se desfășoară activitatea (fațada stradală, intrare în clădire etc)

    11. Cheltuieli financiare aferente creditelor/ garanțiilor obținute pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării proiectelor acceptate în cadrul Programului, pentru solicitanții care utilizează credit pentru implementarea proiectului.

       

      Pentru sprijin si alte informatii ne puteti contacta si aici.

      author avatar
      Fonduri nerambursabile