Odată cu intrarea în vigoare a schimbărilor majore ale reglementărilor UE privind confidențialitatea datelor siteului AriaUnited.com și-a actualizat și a anunțat politica de confidențialitate pentru a se asigura că întreaga activitate și interacțiune cu utilizatorii este conformă cu normele prevăzute de GDPR.

Politica initiata a fost actualizată înainte de introducerea Regulamentului UE privind protecția generală a datelor (GDPR), care este pus în aplicare începând cu 25 mai 2018. GDPR va implica schimbări pe scară largă pentru întreprinderile – atât cele cu sediul în UE, cât și cele din afara UE – care prelucrează date cu caracter personal ale cetățenilor UE – prin sporirea semnificativă a drepturilor și protecției persoanelor.

Politica de protecție a datelor cu caracter personal
Această politică se aplică siteului AriaUnited.com și tuturor companiilor afiliate, membrilor din conducere și angajaților noștri. ”Afiliat”, în acest caz, implică faptul că adoptarea acestei Politici poate fi impusă de către siteul AriaUnited.com , în mod direct sau indirect, pe baza votului majorității, al majorității reprezentanților din conducere sau printr-un acord.

Domeniul de aplicare și aplicabilitatea acestei politici
Această politică se aplică siteului AriaUnited.com și tuturor companiilor afiliate și angajaților noștri. În acest caz, „afiliată” înseamnă că, AriaUnited.com poate impune adoptarea acestei politici, direct sau indirect, pe baza votului majoritar, a reprezentării conducerii majoritare sau prin acord. Siteul AriaUnited.com stabilește și aplică norme interne, cum ar fi regulamentele și procedurile în conformitate cu această politică.

Politica expune principiile de bază ale siteului AriaUnited.com privind protecția datelor personale și standardele de securitate a datelor și asigură conformitatea cu legile în vigoare de protecție a datelor, naționale și internaționale, în toată lumea.

În consecință, cuprinde principiile de protecție a datelor, agreate la nivel internațional, cu intenția nu de a substitui, ci de a suplimenta respectivele legi privind protecția datelor personale și a confidențialității (”Legislația Națională”).

Conținutul acestei Politici trebuie observat în absența unei Legislații Naționale corespondente sau dacă Legislația Națională oferă mai puține cerințe decât această Politică. Pe de altă parte, Legislația Națională are întotdeauna prioritate în cazul unui conflict cu această Politică sau în cazul în care Legislația Națională are cerințe mai stricte decât această Politică

Politica se extinde asupra prelucrării tuturor datelor cu caracter personal. În țările în care datele entităților legale sunt protejate în aceeași măsură ca și datele personale, Politica se aplică în mod egal asupra datelor entităților legale. Datele anonime, ca în cazul evaluărilor statistice și a studiilor, nu reprezintă subiectul acestei Politici.

Principiile siteului AriaUnited.com privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Respectarea legilor, corectitudine și transparență
Datele personale vor fi colectate și prelucrate în mod legal, corect și transparent pentru a proteja drepturile individuale ale subiecților datelor.

Limitarea la scopul specificat
Datele personale vor fi colectate doar pentru scopuri explicite și legitime și nu vor fi prelucrate într-un mod incompatibil cu scopurile inițiale.

Acuratețea datelor / Actualitatea datelor
Datele personale vor fi precise și, în cazurile în care este necesar, actualizate constant. Site-ul AriaUnited.com va lua toate măsurile necesare pentru a elimina sau rectifica inadvertențele în mod prompt.

Limitarea la datele necesare
Datele personale vor fi adecvate, relevante și limitate la strictul necesar. Datele personale nu vor fi păstrate pentru o perioadă mai lungă de timp decât este necesar.

Drepturile subiecților datelor cu caracter personal
Siteul AriaUnited.com respectă drepturile tuturor subiecților datelor, inclusiv drepturile privind accesul la datele acestora, restricția prelucrării sau a ștergerii acestora și referitor la acuratețea acestora. Siteul AriaUnited.com va furniza informații clare și neambigue despre modul și scopul colectării și prelucrării datelor cu caracter personal ale subiecților.

Ștergerea datelor cu caracter personal
Perioada de păstrare a datelor cu caracter personal va fi definită. Siteul AriaUnited.com elimină datele personale care nu mai sunt necesare în raport cu scopurile pentru care au fost colectate sau în cazul în care consimțământul este retras și nu se mai aplică niciun alt scop legitim pentru prelucrarea datelor.

Securitatea prelucrării datelor / Securitatea datelor
Datele personale vor fi prelucrate în condiții de siguranță. Vor fi luate măsuri tehnice și organizaționale adecvate privind securitatea datelor, împotriva prelucrării sau a alterării neautorizate, împotriva pierderii sau a distrugerii, precum și împotriva dezvăluirii si a accesului neautorizat la date personale transmise, stocate sau prelucrate. Siteul AriaUnited.com asigură, în totalitate, integritatea, disponibilitatea, confidențialitate și autenticitatea în ceea ce privește datele cu caracter personal. În eventualitatea unui incident, site-ul AriaUnited.com are abilitatea de a restaura, în timp util, disponibilitatea și accesul la datele cu caracter personal.

Protecția implicită a datelor cu caracter personal
Siteul AriaUnited.com va implementa măsurile tehnice și organizaționale adecvate pentru a asigura că sunt prelucrate doar datele personale necesare scopurilor specificate. Principiul privind protecția implicită a datelor va fi urmat în cursul dezvoltării de noi produse.

Responsabilitate
Siteul AriaUnited.com își asumă responsabilitatea pentru toate activitățile privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Siteul AriaUnited.com își manifestă responsabilitatea și are capacitatea de a demonstra conformitatea.

Organizarea siteului AriaUnited.com privind protecția datelor cu caracter personal:
Am procedat la desemnarea unei persoane calificată, responsabilă de implementarea și observarea principiilor menționate anterior.

Date de contact ofițer DPO

Dacă aveți întrebări cu privire la protecția datelor, sunteți binevenit să contactați în orice moment ofițerul companiei de protecție a datelor:
Dna. Alina Anton
0722.773.779
Email: office@ariaunited.com

Politica de utilizare cookies

Site-ul AriaUnited.com utilizează cookie-uri pentru a oferi vizitatorilor săi o experiență mai bună de navigare și servicii adaptate intereselor fiecărui vizitator. Vă prezentăm mai jos informațiile necesare pentru a vă aduce la cunoștință detaliile legate de plasarea, utilizarea și administrarea cookie-urilor utilizate de site-ul AriaUnited.com.

Similar, în mediul online, există și alte site-uri, pagini personalizate inclusiv pe platforme ale terțelor părți (cum ar fi Facebook, Twitter, Instagram, LinkdIn sau YouTube) și aplicațiilor accesate sau utilizate prin asemenea site-uri care sunt operate de sau în numele site-ului AriaUnited.com și care folosesc cookie-uri conform celor prezentate mai jos.

Aplicabilitatea acestei Politici

Această Politică se aplică site-ului AriaUnited.com

De asemenea, pentru identitate, informațiile din acest document se aplică și altor platforme online care sunt operate de sau în numele S.C. ARIA UNITED S.R.L. si S.C. ARIA ORIGINAL DESIGN SRL.

Utilizând acest site și alte site-uri deținute de S.C. ARIA UNITED S.R.L. si S.C. ARIA ORIGINAL DESIGN SRL., sunteți de acord cu modul de utilizare de către noi a cookie-urilor, în conformitate cu această Politică privind utilizarea lor.

Dacă nu sunteți de acord cu modul nostru de utilizare a cookie-urilor, trebuie să setați corespunzător setările browser-ului dumneavoastră.

Decuplarea cookie-urilor pe care le utilizăm ar putea afecta experiența dumneavoastră ca utilizator pe acest site și pe alte site-uri deținute de S.C. ARIA UNITED S.R.L. si S.C. ARIA ORIGINAL DESIGN SRL.

Ce sunt cookie-urile?

Cookie-urile sunt fișiere de mici dimensiuni, formate din litere și numere, care vor fi stocate pe computerul, terminalul mobil sau alte echipamente ale unui utilizator de pe care se accesează internetul.

Cookie-urile sunt instalate prin solicitarea emisă de către un web-server, unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome, Mozilla Firefox, Safari).

Cookie-urile sunt complet „passive” (nu conțin programe software, viruși sau spyware și nu pot accesa informațiile de pe hard driver-ul utilizatorului).

Un cookie este format din 2 părți: numele și conținutul sau valoarea cookie-ului. Durata de existență a unui cookie este determinată; tehnic, doar web-serverul care a trimis cookie-ul îl poate accesa din nou în momentul în care un utilizator se întoarce pe website-ul asociat web-serverului respectiv.

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet.

Există 2 categorii mari de cookie-uri:

1. Cookie-uri de sesiune: sunt stocate temporar în dosarul de cookie-uri al browserului web pentru ca acesta să le memoreze până când utilizatorul iese de pe web-site-ul respectiv sau închide fereastra browserului;

2. Cookie-uri persistente: sunt stocate pe hard-drive-ul unui computer sau echipament și sunt activate din nou când vizitați site-ul care a creat acel cookie specific. Cookie-urile persistente le includ și pe cele plasate de un alt website decât cel pe care il vizitează utilizatorul la momentul respectiv. Acestea sunt cunoscute sub numele de „third party cookies” respectiv cookie-uri plasate de terți.  Acestea memorează interesele unui utilizator pentru a livra publicitate cât mai relevantă pentru acesta.

Care este durata de viață a unui cookie?

Durata de viață a unui cookie poate varia semnificativ, în funcție de scopul pentru care acesta este plasat. Unele cookie-uri sunt menite unei singure utilizări (cum este cazul cookie-urilor de sesiune), prin urmare nu sunt menținute odată ce utilizatorul părăsește site-ul. Alte cookie-uri sunt menținute și reutilizate de fiecare dată când utilizatorul revine pe site (cookie-uri persistente). Totuși, cookie-urile pot fi șterse de utilizator în orice moment prin utilizarea setărilor browser-ului.

Ce sunt cookie-urile plasate de terți?

Unele secțiuni de conținut ale unor site-uri pot fi furnizate prin cookie-uri ale terților cum este cazul unei reclame. Astfel de cookie-uri pot fi plasate pe site și sunt denumite cookie-uri plasate de terți întrucât nu sunt plasate de proprietarul site-ului. Astfel de terți sunt la rândul lor obligați să respecte reglementările legale aplicabile și politicile de confidențialitate ale proprietarului site-ului respectiv.

De ce sunt cookie-urile importante pentru internet?

Cookie-urile reprezintă punctul central al funcționării eficiente a Internetului, ajutând la generarea unei experiențe de navigare prietenoase și adaptată preferințelor și intereselor fiecărui utilizator. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor poate face unele site-uri imposibil de folosit. Refuzarea sau dezactivarea cookie-urilor nu înseamnă că nu veți mai primi publicitate online – ci doar că aceasta nu va mai putea ține cont de preferințele și interesele dumneavoastra, evidențiate prin comportamentul de navigare.

Exemple de întrebuințări importante ale cookie-urilor (care nu necesită autentificarea unui utilizator prin intermediul unui cont):

1. Conținut și servicii adaptate preferințelor utilizatorului – categorii de produse și servicii;
2. Oferte adaptate pe interesele utilizatorilor – reținerea parolelor;
3. Reținerea filtrelor de protecție a copiilor privind conținutul pe Internet (opțiuni family mode, funcții de safe search);
4. Limitarea frecvenței de difuzare a reclamelor – limitarea numărului de afișări a unei reclame pentru un anumit utilizator pe un site;
5. Furnizarea de publicitate mai relevantă pentru utilizator;
6. Măsurarea, optimizarea și caracteristicile de Analytics – cum ar fi confirmarea unui anumit nivel de trafic pe un website, ce tip de conținut este vizualizat și modul cum un utilizator ajunge pe un website (exemplu: prin motoare de căutare, direct, din alte website-uri etc). Website-urile derulează aceste analize ale utilizării lor pentru a îmbunătăți site-urile în beneficiul utilizatorilor.

Ce tipuri de cookie-uri folosim?

Accesând acest site se pot plasa următoarele tipuri de cookie-uri:

– de performanță a site-ului: acestea rețin preferințele utilizatorului pe acest site;
– de analiză a vizitatorilor: acestea ne spun dacă ați mai vizitat acest site până acum; browserul ne va spune dacă aveți acest cookie, iar dacă nu, vom genera unul;
– pentru geotargeting: acestea sunt utilizate de către un soft care stabilește din ce țară proveniți, sunt complet anonime și sunt folosite doar pentru targetarea conținutului;
– de înregistrare: acestea ne anunță dacă sunteți înregistrat sau nu, ne arată contul cu care sunteți înregistrat și dacă aveți permisiunea pentru un anumit serviciu;
– pentru publicitate: pe baza acestora putem afla dacă ați vizualizat sau nu o reclamă online, ce tip de reclamă și cât timp a trecut de când ați vizualizat această reclamă.

Cookie-urile conțin date personale? 

Cookie-urile în sine nu solicită informații cu caracter personal pentru a putea fi utilizate și, în cele mai multe cazuri, nu identifică personal utilizatorii de internet. Datele personale pot fi colectate prin utilizarea Cookie-urilor doar pentru a facilita anumite funcționalități pentru utilizator.

Cum puteți modifica setările cookie din browser-ul dumneavoastră?

Ștergerea Cookie-urilor

Aplicațiile folosite pentru accesarea paginilor web permit salvarea Cookie-urilor pe terminal în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate în așa fel incât administrarea automată a Cookie-urilor să fie blocată de browser-ul web sau utilizatorul să fie informat de fiecare dată când Cookie-uri sunt trimise către terminalul său. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a Cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web). Limitarea folosirii Cookie-urilor poate afecta anumite funcționalități ale paginii web.

Majoritatea browserelor oferă posibilitatea de a schimba setările cookie-urilor. Aceste setări se găsesc de regulă în „opțiuni” sau în meniul de „preferințe” al browserulu.

Pentru a înțelege aceste setări, următoarele linkuri pot fi folositoare, altfel puteți folosi opțiunea “ajutor” a browserului pentru mai multe detalii.

Cookie settings in Internet Explorer
Cookie settings in Firefox
Cookie settings in Chrome
Cookie settings in Safari

Pentru setările cookie-urilor generate de terți, puteți consulta și site-ul:
http://www.youronlinechoices.com/ro/

Link-uri utile

Pentru a afla mai multe informații despre cookie-uri și la ce sunt utilizate, recomandăm următoarele linkuri:

Microsoft Cookies guide
All About Cookies
http://www.youronlinechoices.com/ro/
http://www.legi-internet.ro/legislatie-itc/date-cu-caracter-personal/legea-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal-si-protectia-vietii-private-in-sectorul-comunicatiilor-electronice/oug-13-2012.html
Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)

În cazul în care doriți să ne adresați orice solicitare cu privire la detaliile de mai sus, vă rugăm să ne contactați în scris accesând formularul de contact de la pagina de Contact de pe site sau la numărul de telefon afișat acolo.

author avatar
Fonduri europene
Consultanta fonduri europene si consultanta in afaceri pentru companii din piata nationala si internationala. Echipa de consultanti in finantari si consultanti in afaceri cu o experienta de peste 15 ani. Solicita o evaluare gratuita a sanselor companiei tale de a obtine o finantare si realizeaza impreuna cu noi un plan de dezvoltare a afacerii tale.