Fonduri nerambursabile pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor prin:

PROGRAMUL REGIONAL BUCUREȘTI-ILFOV
APELUL PR BI/P1/1.8/1/2025

Data la care încep depunerile: 27.01.2025

Data închiderii apelului de proiecte: 10.02.2025

Valoarea finanțării nerambursabile:

Asistența financiară nerambursabilă în cadrul apelului de proiecte PR BI P1/1.8/1/2025 este de minimum 25.000 EUR și maximum 300.000 EUR.

A. CRITERII / CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

I. ELIGIBILITATEA SOLICITANȚILOR

I.1. Solicitantul eligibil este:

  • O societate înregistrată în scop fiscal, în baza Legii nr. 31/1990;
  • Se încadrează în categoria microîntreprinderilor (are până la 9 salariați și realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deține active totale de până la 2 milioane euro, echivalent în lei). Calitatea de microîntreprindere trebuie să existe la data semnării contractului de finanțare.
  • O întreprindere care depune cererea de finanțare în cursul anului 2024, trebuie să fi fost înființată cel mai târziu în prima zi lucrătoare din anul 2023.
  • O societate, care, până la momentul efectuării primei plați a ajutorului către beneficiar, este înregistrată cu sediul social /sediu secundar în regiunea București-Ilfov și locația de implementare a proiectului în mediul urban;
  • Solicitantul a desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral;
  • Nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;

I.2. Solicitantul deține la depunerea cererii de finanțare sau declară că va deține înainte de semnarea contractului unul din următoarele drepturi: 

I. Pentru proiectele care propun realizarea de lucrări care necesită autorizație de construire, solicitantul prezintă autorizație de construire sau demonstrează că este titularul unui drept real asupra imobilului (teren/teren și clădire), care să îi permită solicitarea unei autorizații de construire.

II. Pentru investiții care includ doar servicii și/sau dotări/dotare cu echipamente care presupun lucrări de construcție/montaj care nu se supun autorizării, solicitantul demonstrează existența unui drept real sau existența unui drept de folosință ce provine dintr-un contract de comodat/închiriere/locațiune, conform legislației în vigoare, valabil pe o perioadă care să acopere inclusiv perioada de durabilitate a contractului de finanțare, respectiv 3 ani de la efectuarea plății finale în cadrul contractului de finanțare.

I.3. Cofinanțarea:

  • minimum 10% pentru proiectele a căror valoare nerambursabilă este maximum 200.000 €;
  • 20% pentru proiectele a căror valoare nerambursabilă este de maximum 300.000 €;

I.4. Autorizarea codului CAEN eligibil:

1. Solicitantul are autorizat codul CAEN eligibil vizat de investiție, la locația de implementare a proiectului, indiferent dacă acesta desfășoară sau nu activitate pe respectivul cod CAEN.

sau

2. În situația în care investiția pentru care se solicită finanțare presupune înființarea unui sediu social/sediu secundar până la momentul primei plăți a ajutorului, solicitantul are:
a) codul CAEN eligibil vizat de investiție autorizat fie la sediul social/ sediul secundar existent, fie la terți, iar solicitantul își asumă ca la finalul etapei de implementare, să facă dovada autorizării codului CAEN inclusiv la locația de implementare a proiectului.
sau
b) codul CAEN eligibil vizat de investiție înscris în actul constitutiv, iar solicitantul își asumă că la finalul etapei de implementare să facă dovada autorizării codului CAEN la locația de implementare a proiectului.

II. ELIGIBILITATEA PROIECTULUI ȘI A ACTIVITĂȚILOR

II.1. Activități eligibile:

A. Activități aferente activității de bază necesare

pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor:

1. Activități privind investiții în active corporale în vederea îmbunătățirii capacităților tehnice și industriale, pentru a gestiona mai eficient dezvoltarea produselor și serviciilor:

• Construirea/ extinderea spațiilor de producție/ prestare de servicii, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI;

• Achiziționarea de echipamente, tehnologii (inclusiv tehnologii verzi), utilaje, instalații de lucru, precum si dotări încadrate în categoria mijloacelor fixe: mobilier, echipamente informatice, echipamente de birotică, etc.

2. Activități privind investiția în active necorporale: programe informatice, brevete, licențe, mărci comerciale, alte drepturi și active similare utilizate exclusiv în domeniul/ domeniile de activitate vizat/ e de proiect;

Atunci când activitățile de tipul 1 și 2 vizează investiții pentru procese de producție (bunuri sau servicii) prietenoase cu mediul și utilizarea eficientă a resurselor în microîntreprinderi, acest lucru este de natură să conducă la obținerea de punctaj suplimentar, exemplu: 

  • Achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie pentru eficientizarea activităților pentru care s-a solicitat finanțare: instalarea de sisteme de iluminat cu consum redus de energie, achiziționarea de echipamente/ utilaje eficiente din punct de vedere energetic, automatizarea proceselor pentru a reduce risipa de energie;
  • Integrarea tehnologiilor de control al poluării, care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • Obținerea de certificări de tipul ISO 14001 – sistem de management de mediu;
  • Creșterea „conținutului de materiale reciclate” din produsul finit, asigurând în același timp performanța și siguranța acestuia;
  • Achiziționarea de echipamente/ soluții/ tehnologii având componente reutilizabile sau utilizarea de materii prime (inclusiv materii prime critice) obținute din materiale reciclate;
  • Echipamente electrice şi electronice având un procent minim de componente reutilizabile (exemplu: un procent de 30% din totalul echipamentelor să aibă componente reutilizabile);
  • Achiziționarea de materiale de construcții având în compoziție un procent minim de materii prime reutilizabile;
  • Alte investiții specifice economiei circulare pentru reducerea, prevenirea, pregătirea în vederea reutilizării, valorificarea materială și reciclarea deșeurilor generate de beneficiar (ex: achiziționarea de containere pentru colectarea DEEE-urilor sau colectare selectivă, sau tocătoare biodegradabile pentru resturi vegetale şi alimentare; predarea deșeurilor de echipamente electrice şi electronice la centrele de colectare organizate de operatori economici autorizați pentru colectarea și reciclarea deșeurilor în baza unui contract, etc.);

Achiziționarea de sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie (ex.: panouri solare) nu intră în categoria investițiilor pentru procese de producție (bunuri sau servicii) prietenoase cu mediul și utilizarea eficientă a resurselor. Acestea sunt eligibile în cadrul activității 1. Investiții în active corporale în vederea îmbunătățirii capacităților tehnice și industriale, cu condiția justificării contribuției lor la îndeplinirea obiectivelor și indicatorilor proiectului.

Valoarea activității de bază reprezintă minimum 50% din bugetul eligibil al proiectului.

B. Activități conexe activității de bază:

1. Activități specifice internaționalizării, extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite de tipul (enumerarea nu este exhaustivă), inclusiv activități de marketing generate de participarea solicitantului de finanțare, în calitate de expozant, la nivel național și/ sau extern la târguri, expoziții:

  • achiziție servicii pentru realizarea analizei piețelor internaționale cu potențial și selectarea piețelor țintă;
  • servicii pentru realizarea strategiei de export pentru piețe externe;
  • achiziție servicii de inovare pentru crearea unor produse inovatoare pentru intrarea pe piețe internaționale (justificarea necesității achiziției trebuie să reiasă dintr-o analiză a piețelor țintă sau din strategia de export);
  • servicii pentru realizare design pentru ambalare și etichetare, în vederea intrării pe piețe internaționale (justificarea necesității achiziției trebuie să reiasă dintr-o analiza a piețelor țintă sau din strategia de export);
  • achiziție servicii pentru realizarea brandului și promovare (justificarea necesității achiziției trebuie să reiasă dintr-o analiză a piețelor țintă sau din strategia de export);
  • servicii pentru certificare și standarde de calitate (justificarea necesității achiziției trebuie să reiasă dintr-o analiză a piețelor țintă sau din strategia de export);
  • achiziție servicii de promovare pe piețe externe;
  • servicii de participare la misiuni economice internaționale, târguri, expoziții, etc.;

2. Activități de formare profesională specifică pentru angajații din cadrul microîntreprinderii, care vor fi implicați în operarea noilor tehnologii/ echipamente achiziționate prin proiect;

3. Activități de cooperare interregională, transfrontalieră și transnațională, de tipul:
• întărirea cooperării între microîntreprinderi și asociații de afaceri, universități, organizații de cercetare;
• sprijinirea microîntreprinderilor pentru participare în rețele (clustere, centre de afaceri inovative, etc.) și la platforme S3, etc.

4. Activități de proiectare și consultanță pentru elaborarea cererii de finanțare, a planului de afaceri și anexelor acestora;

5. Activități privind managementul implementării proiectului;

6. Activități privind auditul financiar al proiectului și expertiză contabilă/ declarația expertului contabil;

7. Activități obligatorii de comunicare și vizibilitate aferente proiectului.

Nu sunt eligibile proiectele care includ doar activitățile enumerate la punctul B.  

Nu sunt eligibile proiectele care includ în activitatea de bază exclusiv activități pentru construirea/ extinderea spațiilor de producție/ prestare de servicii, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, PSI. 

III. ELIGIBILITATEA CHELTUIELILOR

  • Cheltuieli cu amenajarea terenului;
  • Cheltuieli cu amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială;
  • Asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții;
  • Proiectare și asistență tehnică  – în limita a 7% din valoarea costurilor directe eligibile ale proiectului;
  • Cheltuieli cu studii, documentații suport și cheltuieli pentru obținere avize, acorduri, autorizații;
  • Expertizarea tehnică;
  • Certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor;
  • Consultanța și asistența tehnică;
  • Construcții și instalații;
  • Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj / care nu necesită montaj;
  • Achiziționarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;
  • Cheltuieli cu achiziționarea de instalații/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie pentru eficientizarea activităților;

Nu sunt eligibile cheltuielile pentru procurarea de bunuri care, conform legii, intră în categoria obiectelor de inventar;

  • Organizarea de șantier; construcții și instalații; comisioane, cote și taxe; cheltuieli neprevăzute – în limita a 10% din valoarea costurilor directe eligibile; informare și publicitate;
  • Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste;
  • Cheltuieli cu activități de internaționalizare;
  • Active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, precum și alte active care duc la digitalizarea microîntreprinderii.

Tipul de apel

  • Apelul PR BI/ P1/1.8/1/2025 dedicat sprijinului pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderilor din cadrul Priorității 1 – O regiune
    competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice este de tip competitiv, cu termen limită de depunere.

Comitetul de monitorizare a Programului Regional B-IF a adoptat Decizia 34/2024 la data de 30.10.2024,  prin care se modifică criteriile de selecție a proiectelor.

Modificările efectuate din Decizia 34/2024:

    • Ordinea selecției și finanțării proiectelor este ordinea descrescătoare a punctajelor obținute în urma evaluării tehnice și financiare.

Prag de calitate

  • Vor fi respinse proiectele care nu întrunesc un prag minim de 70 de puncte în etapa de evaluare tehnico-financiară. 

Lista Coduri CAEN: Anexa 9 Lista coduri CAEN eligibile

PREZENTAREA PROGRAMULUI DE FINANȚARE
PR BI P1/1.8/1/2025

ACCESAȚI PREZENTAREA .PDF MAI JOS…

Prezentare POR B-IF 1.8 26.11.24

Ai nevoie de un consultant pentru programul
PR BI P1/1.8/1/2025 ?
Completeaza formularul și ne auzim pentru detalii:

    author avatar
    Fonduri nerambursabile