Rolul consultantului in accesarea finantarilor nerambursabile

0
63
Consultanta finantari nerambursabile

Rolul consultantului în accesarea finanțărilor nerambursabile

–  între oportunitate și oportunism  –

Accesarea finanțărilor nerambursabile reprezintă un punct de interes major pentru antreprenorii care vizează creșterea gradului de competitivitate în piața de profil prin realizarea de investiții sustenabile, cu bani europeni.

Scrierea, depunerea și implementarea unui proiect poate ridica dificultăți și pentru cei mai experimentați consultanți din cauza caracterului dinamic al liniilor de finanțare, al schimbării frecvente de cadru legislativ și al interpretării normelor metodologice. În cele ce urmează, vom parcurge 10 puncte-cheie pentru a afla cum putem distinge între oportunitate și oportunism, cum alegem consultantul și, mai ales, daca este obligatoriu să apelăm la serviciile de consultanță.

  1. Costurile aferente consultanței sunt eligible

,,Pot plăti consultanța prin program?”

Regula în domeniul fondurilor nerambursabile este posibilitatea bugetării cheltuielilor de consultanță, fiind, pe cale de excepție, singura cheltuială eligibilă permisă înainte de aprobarea proiectului. Caracterul fundamental al cheltuielilor de consultanță este susținut indirect prin posibilitatea deducerii acestora, în aproape toate cazurile. Totodată, o regulă nescrisă, ne spune că asumarea unui plan de afaceri de către un consultant avizat poate întări prezumția de seriozitate, implicare și cunoaștere profundă a prevederilor și implicațiilor programului, în ochii evaluatorului.

Chiar dacă un program de finanțare poate părea simplu de accesat și fără consultant, este esențial să vă întrebați dacă nu cumva este mai bine ca pentru 5-7% din valoarea pe care o puteți accesa să reduceți riscul de a face erori simple pentru un consultant care vă pot costa în final finanțarea. Recent o măsură de 2000 euro promovată de către ministerul de resort ca fiind foarte simplă de accesat fără consultant a dus la un procent de recuperare/restituire a banilor de către aprox.26% dintre aplicanții fără consultant. Motivul a fost simplu, oricât de ușor ar părea un program de finanțare întotdeauna pot exista elemente pe care un antreprenor să nu le înțeleagă pentru că nu este familiarizat cu termenii, cu procedurile sau pentru că fiind preocupat de business-ul său nu verifică zilnic eventuale notificări, statusul finanțării sau al contractului sau ratează termenele de raportare. Ori tocmai acesta este rolul consultantului și tocmai pentru că urmărește permanent astfel de elemente merită cei 5-7% din finanțare.

  1. Alegerea programului

 ,,Cum aleg programul potrivit nevoilor mele?”

Aceasta este,probabil, cea mai frecventă întrebare adresată unui consultant.

De cele mai multe ori, denumirea programului sugerează conținutul programului, însă nu asigură și premisele oportunității accesării acestuia. Finanțările puse la dispoziția agenților economici sunt numeroase, acestea putând să provină din mai multe surse – guvernamentale, ale Uniunii Europene, norvegiene, mixte etc. Astfel, pentru a putea alege un program potrivit, este necesară o viziune holistică și o abordare obiectivă multidirecțională. Este de la sine înțeles că antreprenorul își cunoaște cel mai bine afacerea, însă, în multe cazuri, acesta poate deveni subiectiv și dezorientat de multitudinea de opțiuni. Aici intervine rolul consultantului de a-i prezenta o serie de programe compatibile cu investițiile pe care dorește să le realizeaze, cu recomandări, avantaje, dezavantaje precum și efecte pe termen lung.

  1. Rambursarea finanțării atrase

,,Când și de ce trebuie să dau banii înapoi?”

Una dintre temerile stringente ale antreprenorilor aflați în cumpăna deciziei de accesare a finanțărilor publice este reprezentată de situația în care Autoritatea Contractantă decide retragerea finanțării alocate. Cu toții am auzit de situații în care beneficiarul a trebuit să înapoieze banii, cu toate dobânzile aferente cheltuielilor realizate până într-un anumit moment. Când și cum se poate întâmpla acest lucru? Cele mai frecvente situații sunt reprezentate de neîndeplinirea termenelor pentru depunerea documentelor, realizarea unor achiziții neeligibile, schimbarea destinației bunurilor sau a locației de implementare, nerespectarea altor condiții de eligibilitate, etc. – aceste situații se pot ivi în cadrul tuturor programelor, indiferent de complexitate. Astfel cum am subliniat și în punctul anterior, antreprenorul are datoria de a-și cunoaște foarte bine afacerea, iar moral nu îi poate fi imputată necunoașterea detaliilor din Ghidul Solicitantului. Prin urmare, este recomandată încheierea unui contract de consultanță pe toată perioada derulării proiectului pentru a trece riscurile din sarcina sa în cea a consultantului, care, în baza experienței, poate preveni erorile ce conduc la rambursarea finanțării.

Acceseaza link-ul din cadrul portalului de afaceri Antreprenor in Romania pentru a citi mai departe articolul, care contine informatii privind:

  1. Criterii de eligibilitate, condiții artificiale și conflictul de interese
  2. Cheltuieli bugetabile
  3. Criterii de departajare
  4. Implementarea proiectului – principala provocare
  5. Oferta de consultanță
  6. Promovarea
  7. Costurile ascunse ale unui proiect

CITESTE AICI

author avatar
Fonduri europene
Consultanta fonduri europene si consultanta in afaceri pentru companii din piata nationala si internationala. Echipa de consultanti in finantari si consultanti in afaceri cu o experienta de peste 15 ani. Solicita o evaluare gratuita a sanselor companiei tale de a obtine o finantare si realizeaza impreuna cu noi un plan de dezvoltare a afacerii tale.