Granturi de până la 200.000€ pentru microîntreprinderi din reg. Sud-Est

0
110

Pe data de 29 martie a fost lansat Apelul: 1.6 – Operațiunea A.1 Creșterea competitivității microîntreprinderilor. Apel de tip competitiv cu depunere la termen a cererilor de finanțare având codul PRSE/1.6/A.1/1/2024;

Acest apel vizează regiunea Sud-Est:

  • Brăila;
  • Buzău;
  • Constanța;
  • Galați;
  • Vrancea (cu excepția arealului ITI Delta Dunării);

Data lansării apelului de proiecte:

  • Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 29.05.2024, ora 10.00;
  • Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 28.06.2024, ora 16.00;

Alocarea prezentului apel de proiect este de 43.362.593 €

Valoarea minimămaximă eligibilă:

  • Valoarea minimă a finanțării nerambursabile a unui proiect: 20.000 €;
  • Valoarea maximă a finanțării nerambursabile a unui proiect: 200.000 €;

Contribuția solicitantului la finanțarea investiției trebuie să fie de minimum 10% din valoarea eligibilă a investiției.

Categorii de solicitanți eligibili:

  • Se încadrează în categoria microîntreprinderilor au până la 9 salariați;
  • A desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puțin unui an fiscal integral anterior depunerii cererii de finanțare;
  • A înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare
    ( Profit exploatare >0 );
  • A înregistrat un număr mediu de salariaţi de cel puţin unu, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanţare, şi menţine numărul mediu de salariaţi cel puţin la nivelul înregistrat în exerciţiul financiar anterior depunerii cererii de finanţare pe tot parcursul perioadelor de evaluare, selecţie, contractare, implementare, precum şi pe perioada de sustenabilitate a investiţiei, respectiv 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanţare;
  • Are sediul social sau punct de lucru înregistrat fiscal în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, în mediul urban (cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării)

în cazul în care investiţia pentru care se solicită finanţare presupune înfiinţarea unui punct de lucru înregistrat fiscal, documentele care atestă înființarea acestuia în mediul urban în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est vor fi depuse de beneficiar cel puțin la momentul primei plăți, dar nu mai târziu de ultima plată a ajutorului de minimis;

  • Solicitantul nu a beneficiat pe o perioadă de 3 ani de ajutoare de minimis a căror valoare, cumulată cu cea a alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăși echivalentul în lei a 300.000 euro calculat la cursul InforEURO în vigoare la data semnării contractului de finanțare;
  • Nu are obligaţii de plată nete neachitate în termen, către bugetul de stat și respectiv bugetul local în ultimul an calendaristic și nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
  • Nu se încadrează în categoria întreprinderilor în dificultate în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare și în anul depunerii cererii de finanțare;
  • Nu a avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;
  • Solicitantul se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității pentru o perioadă de minimum 3 ani de la efectuarea plății finale în cadrul proiectului. 

    Solicitantul de finanțare deține asupra locației de implementare a proiectului, teren și/sau clădire, începând cu/de la depunerea cererii de finanțare, unul din următoarele drepturi reale pe o perioadă care să acopere inclusiv perioada de durabilitate a contractului de finanțare, respectiv 3 ani de la efectuarea plății finale în cadrul contractului de finanțare:

    a)Pentru investiții care includ doar servicii și/sau dotări/ dotare cu echipamente care presupun lucrări de construcție/montaj care nu se supun autorizării:

    i.dreptul de proprietate privată;
    ii.dreptul de concesiune;
    iii.dreptul de superficie;
    iv.dreptul de uzufruct;
    v.dreptul de comodat/ folosință cu titlu gratuit;
    vi.dreptul de închiriere/locațiune;

În situația în care solicitantul de finanțare nu este proprietarul imobilului, se va prezenta dreptul proprietarului de a încheia contractul respectiv.

b)Pentru proiectele care propun realizarea de lucrări care necesită autorizație de construire:

i.dreptul de proprietate privată;
ii.dreptul de concesiune, conform legislației în vigoare;
iii.dreptul de superficie, respectiv solicitantul are, conform contractului de superficie, dreptul de a realiza investiția propusă prin cererea de finanțare;

Activităti eligibile:

Tipurile de activități sprijinite în cadrul apelului sunt următoarele:

a) Construirea/modernizarea și extinderea de infrastructuri, inclusiv asigurarea utilităților generale aferente, respectiv alimentare cu apă, canalizare, agent termic, energie electrică, PSI;

b) Dotare cu active corporale, de exemplu: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;

Referitor la dotările pentru echipamentele specifice pentru persoanele cu dizabilități, solicitantul trebuie să prezinte o analiză/fundamentare cu privire la justificarea necesității achiziționării acestora. Această analiză trebuie să cuprindă și o modalitate de utilizare efectivă a acestor echipamente de către solicitant în cadrul activităților propuse prin proiect și se va monitoriza în perioada de implementare/sustenabilitate. În cazul în care nu se va considera justificată necesitatea, în procesul de evaluare se va solicita încadrarea în categoria cheltuielilor neeligibile și nu se va puncta la criteriul respectiv.

c) Dotare cu instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile, alternative de energie, în cazul în care acestea sunt destinate strict utilizării pentru investiția finanțată, de ex: stații de încărcare, pompe de căldură, mini-eoliene, compresoare aer, panouri și/sau sisteme fotovoltaice, panouri solare, etc.

d) Dotare cu active necorporale, exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate: programe informatice, utilizarea IT și a proprietății intelectuale: brevete, licențe, mărci comerciale, inclusiv elemente care conduc la digitalizarea exclusivă a activității legată de codul CAEN pentru care se solicită finanțare.

e) Activități dedicate extinderii piețelor de vânzare, a gamei de produse și servicii oferite, precum și participarea la principalele canale și platforme de internaționalizare, inclusiv dezvoltarea de activități de marketing generate de codul CAEN finanțat, prin participarea solicitantului de finanțare, în calitate de expozant, la nivel național și/sau extern, în afara României, la târguri, expoziții.

f) Activități din domeniul economiei circulare: soluții pentru recuperarea și reutilizarea materiilor prime, materialelor și produselor prin reintroducerea în procesul principal de fabricație sau prin crearea de noi produse/servicii, pentru dezvoltarea de noi activități economice necesare integrării în lanțurile valorice;

g) Activități legate de utilizarea de:
-simbioză industrială;
-promovarea amprentei de mediu a produsului/organizarea studiilor privind amprenta de carbon;
-sprijinirea designului produsului pentru durabilitate, reparabilitate, reutilizare, upgradabilitate și reciclare.

PENTRU A VEDEA COMPLET INFORMAȚIA DESPRE PROGRAMUL
PRSE/1.6/A.1/1/2024
ACCESAȚI PREZENTAREA .PDF MAI JOS…

Prezentare PRSE/1.6/A.1/1/2024

Ai nevoie de un consultant pentru programul
PRSE/1.6/A.1/1/2024?

Completeaza formularul si ne auzim pentru detalii: