Fonduri Norvegiene
Descriere generala
Granturile din Norvegia sunt finantate exclusiv de Norvegia si sunt disponibile in 13 tari ale UE. Programele au in vedere dezvoltatrea economica, sociala si consolidarea relatiilor bilaterale intre statele membre pentru o mai buna functionare a pietelor interne. Norvegia ofera, de asemenea, 96% din finantarea pentru granturile SEE. Pentru perioada 2014-2021, bugetul este de 1,3 miliarde EURO, suma alocata pentru Romania fiind de 227,3 bil EURO.
Cine poate accesa?
Prin programe se doreste cresterea economica a tarilor beneficiare, cresterea calitatii vietii si adoptarea unor norme de mediu non-poluante care sa afecteze cat mai putin mediul inconjurator.
Este considerata a fi eligibila orice entitate publica sau privata, comerciala sau necomerciala, precum si organizatii neguvernamentale din statele donatoare sau cele beneficiare ( Bulgaria, Estonia, Grecia, Cipru, Croatia, Latvia, Malta,Lituania, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia sau Ungaria)
Toate programele si activitatile proiectelor finantate trebuie sa se bazeze pe valorile comune ale Uniunii Europene precum respectarea libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept si respectarii drepturilor omului. Totodata, trebuie sa contribuie la principiile bunei guvernante (participative si incluzive, responsabile si transparente)
Nu sunt eligibile entitatile care prezinta datori la bugetul general consolidat si la bugetele locale si sunt in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, insolventa, faliment, executare silita, inchidere operationala sau suspendare temporara a activitati sau cele in care aplicantul a facut obiectul unei hotarari judecatoresti definitive din care reiese frauda, coruptie, implicare intr-o organizatie infractionala sau orice alta activitate asemanatoare.
Investitii eligibile
- Echipamente noi sau second hand;
- Achizitionarea de terenuri si bunuri imobiliar;
- Spatiu de lucru;
- Costuri atribuite pentru un promotor de proiect in scopul realizarii proiectului;
- Cheltuieli salariale;
- Costuri cu deplasarea si sadere a persoanelor implicate in proiect;
- Materiale consumabile cu conditia sa fie relevante pentru proiect.
Domenii eligibile
Grantul Norvegia sprijina 23 de domenii de program sub 5 sectoare prioritare:
- Inovare, cercetare, educatie si competitivitate;
- Incluziunea sociala, ocuparea fortei de munca in randul tinerilor si reducerea saraciei;
- Mediul, energia, schimbarile climatice si economia cu emisii reduse de carbon;
- Cultura, societate civila, buna guvernare si drepturi si libertati fundamentale;
- Justitie si afaceri interne.
CO-finantare
In perioada anterioara 2009-2014, Norvegia a alocat 804,6 milioane de euro. Pentru perioada 2014-2021, finantarea este de 1,3 miliarde EUR.
Pentru perioada 2014-2021 pentru Romania este alocat 227.3 mil euro.
Fonduri SEE
Descriere generala
Granturile SEE sunt finantate in comun de Islanda, Liechtenstein si Norvegia si sunt concepute pentru statele membre ale UE. Programele au in vedere dezvoltatrea economica, sociala a statelor beneficiare si consolidarea relatiilor bilaterale a 16 tari membre ale Uniunii Europene din Europa Centrala, de Sud si din tarile baltice.
Granturile SEE pentru perioada 2014-2021 se ridica la 1,5 miliarde EUR si sunt disponibile in 15 tari beneficiare.
Cine poate accesa?
Obiectivele programelor este de a ajuta la crestere economica pe termen lung, coeziunea sociala si dezvoltarea durabila atat in mediului social, economic cat si activitati ce au in vedere protectia mediului inconjurator.
Este considerata a fi eligibila orice entitate publica sau privata, comerciala sau necomerciala, precum si organizatii neguvernamentale din statele donatoare sau cele beneficiare ( Bulgaria, Estonia, Grecia, Croatia, Cehia, Lituania, Latvia Polonia, Portugalia, Romania, Slovenia ,Malta, Slovacia sau Ungaria)
Toate programele si activitatile proiectelor finantate trebuie sa se bazeze pe valorile comune ale Uniunii Europene precum respectarea libertatii, democratiei, egalitatii, statului de drept si respectarii drepturilor omului. Totodata, trebuie sa contribuie la principiile bunei guvernante (participative si incluzive, responsabile si transparente)
Nu sunt eligibile entitatile care prezinta datori la bugetul general consolidat si la bugetele locale si sunt in stare de dizolvare, reorganizare judiciara, lichidare, insolventa, faliment, executare silita, inchidere operationala sau suspendare temporara a activitati sau cele in care aplicantul a facut obiectul unei hotarari judecatoresti definitive din care reiese frauda, coruptie, implicare intr-o organizatie infractionala sau orice alta activitate asemanatoare.
Investitii eligibile
- Echipamente noi sau second hand;
- Achizitionarea de terenuri si bunuri imobiliare;
- Spatiu de lucru;
- Costuri atribuite pentru un promotor de proiect in scopul realizarii proiectului;
- Cheltuieli salariale;
- Costuri cu deplasarea si sadere a persoanelor implicate in proiect;
- Materiale consumabile cu conditia sa fie relevante pentru proiect.
Domenii eligibile:
Granturile SEE sprijina 23 de domenii de program sub 5 sectoare prioritare:
- Inovare, cercetare, educatie si competitivitate;
- Incluziunea sociala, ocuparea fortei de munca in randul tinerilor si reducerea saraciei;
- Mediul, energia, schimbarile climatice si economia cu emisii reduse de carbon;
- Cultura, societate civila, buna guvernare si drepturi si libertati fundamentale;
- Justitie si afaceri interne;
Finantare
Pentru Romania este alocat 275,2 mil euro pentru perioada 2014-2021.
SME Growth Romania
Descriere generala
Programul SME Growth Romania are in vedere 3 obiective centrale: sustinerea si extinderea afacerilor romanesti, dezvoltarea de tehnologii si servicii inovatoare care sa contribuie la cresterea calitatii vietii din punct de vedere social si economic si adoptarea unor bune practici de mediu in conformitate cu standardele Uniunii Europene.
Prin acest Apel de Proiecte sunt disponibile 2 scheme de finantare:
- Schema pentru proiecte individuale:
Suma totala disponibila pentru finantare in cadrul acestei scheme de granturi este de 15.083.334 EURO si se imparte astfel in functie de program :
– Inovare in industria verde : 7.708.334 EURO
– BlueTech: 4.525.000 EURO
– TI&C: 2.850.000 EURO
- Schema pentru proiecte mici:
Suma totala disponibila pentru finantarea proiectelor in cadrul acestei scheme de granturi este: 6.000.000 EURO si se imparte astfel in functie de program:
- Inovare in industria verde: 2.000.000 EURO
- BlueTech: 2.000.000 EURO
- TI&C: 2.000.000 EURO
Cine poate accesa?
Prin program sunt eligibile IMM-urile, intreprinderile mari detinute public in proportie de cel mult 25%, inregistrate ca persoane juridice in Romania si ONG-urile care desfasoara activitati economice.
Societatea trebuie sa fie infiintata cu cel putin 3 ani fiscali la data termenului limita din prezentul Apel atat pentru proiecte individuale cat si pentru proiectele mici, pentru programele Inovare in industria verde si ”BlueTech”. Pentru programul TI&C sunt eligibili aplicantii care au cel putin 1 an fiscal la data termenului limita.
Totodata, beneficiarii sunt incurajati sa realizeze parteneriate cu orice entitate publica sau privata, comerciala sau necomerciala, inregistrata ca persoana juridica intr-unul din Statele Donatoare (Islanda, Liechtenstein si Norvegia) sau din Romania.
De asemnea, activitatile principale ale Solicitantului si ale Partenerului (Partenerilor) trebuie sa fie in stransa legatura cu activitatile pentru care se solicita finantare.
Nu sunt eligibilie intreprinderi aflate in dificultate respectiv faliment, sub administrare judiciara sau in curs de lichidare, au activitatile suspendate, fac obiectul unei sentinte juridice definitive pentru frauda, coruptie, implicare intr-o organizatie, infractionala sau orice alta activitate cu relevanta pentru solicitare, fara dovezi de masuri substantiale de corectie intreprinse in ultimii ani.
Investitii eligibile
- Echipamente tehnologice noi sau second hand;
- Echipamente IT;
- Spatii de lucru;
- Teren;
- Dezvoltare de produse/servicii/componente IT;
- Deplasare si diurne pentru personalul si voluntarii care participa la proiect ;
- Consumabile si furnituri, cu conditia ca acestea sa fie identificabile si atribuite proiectului;
- Contracte acordate de un promotor de proiect in scopul efectuarii proiectului, cu
- Achizitii publice;
- Consultanta in inovare.
Domenii eligibile:
Business: dezvoltarea durabila a afacerilor, tehnologia informatiei si comunicatiilor, cresterea nivelului de competitivitate, creearea de noi locuri de munca;
Inovatie: Dezvoltarea de produse/procese/solutii TI&C, dezvoltarea de produse/procese/solutii care utilizeaza componente TI&C, dezvoltarea de solutii in legatura cu transportul maritim, zvoltare/investitii in biotehnologie ”albastra”, dezvoltarea/investitii in resurse miniere pe fundul marii si dezvoltarea de solutii in domeniul energiei albastre;
Mediu: tehnologiile prietenoase cu mediul, produse si servicii ecologice, eficienta materialelor si gestionarea deseurilor, managementul si procesele de productie ecologice („verzi”),creearea de locuri de munca, responsabilitate sociala corporative.
Finantare
Schema pentru proiecte individuale Inovare verde in industrie, ”Blue Tech ” si TI&C:
Minim: 200.000 EUR
Maxim 2.000.000 EUR
Schema de granturi mici in ariile de interes Inovare verde in industrie, ”Blue Tech ” si TI&C:
Minim: 50.000 EUR